Președintele clubului Poli Timișoara, Marian Iancu, crede că, deși steliștii vor o reducere a pedepselor în cazul Valiza, decizia comisiilor FRF este una favorabilă Stelei. Ordinea normală în acest caz era ca instanțele civile să dea un verdict, după care cele sportive să se pronunțe, spune Iancu.
"Această grabă cu care s-au pronunțat comisiile Federației de fapt este în interesul Stelei. Mi se par destul de blânde și liniștitoare aceste pedepse. Dacă s-ar fi așteptat ca instanțele civile să se pronunțe și Steaua era vinovată, roș-albaștrii puteau avea mult mai mult de suferit, ca și oamenii implicați", a declarat Iancu la sport.ro.
Oficialul timișorean nu este de acord cu interzicerea lui Becali pe stadioane, decizie pe care o vede ca o îngrădire a drepturilor omului: "Nu știu cât de ușor este de pus în aplicare acestă decizie. Este o îngrădire a libertăților omului"
Marian Iancu nu este de acord cu stimularea indirectă, deoarece poate fi considerată și mită când cele două echipe se vor întâlni: "Nimeni din cei care sunt implicați într-o competiție sportivă nu trebuie să fie implicați într-o sponsorizare la o echipă pe care o va întâlni mai devreme sau mai târziu."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER